Prezentare profesori Şcoala Gimnazială Năruja (09.05.2019)
24 feb. 2020

Întâlnirea a avut ca obiectiv creșterea gradului de informare și conștientizare în rândul profesorilor din localitatea Năruja privind măsurile de protecție a biodiversității, importanţa sitului de interes comunitar Lacul Negru şi necesitatea de a o oferi și o educaţie de mediu tuturor elevilor şcolii.

Prezentarea tematică a fost susţinută într-un cadru informal, în care au fost încurajate expunerea, discutarea cunoştinţelor şi părerilor legate de conservarea biodiversităţii şi protejarea ariei naturale Lacul Negru. Accentul a fost păstrat pe importanţa construirii unui parteneriat informal între echipa de implementare a proiectului şi cadrele didactice prezente, în calitate de formatori de opinie şi multiplicatori de informaţie mai ales pentru elevi, dar şi pentru comunitatea locală în general, în scopul diseminării informaţiilor legate de protejarea biodiversităţii.

Prezentarea a fost deschisă de către echipa de proiect, prin oferirea unor informaţii succinte despre Ocolul Silvic Năruja, în calitate de beneficiar al proiectului, şi despre activităţile pe care acesta le implementează pentru protejarea ariilor naturale aflate în custodia sa. S-a menţionat faptul că situl Lacul Negru se află în custodia Ocolului Silvic Năruja şi că este localizat pe teritoriul administrativ al comunelor Nistoreşti și Păulești. Profesorii au precizat că nu au mai fost informaţi în trecut în legătură cu existenţa şi caracteristicile sitului, astfel considerând utile atât iniţiativa de a proteja această arie naturală din judeţul Vrancea, cât şi demersul de a informa comunităţile locale cu privire la activităţile derulate şi importanţa acestora pentru protejarea mediului.

În continuare, pentru a crea contextul în care profesorii să perceapă importanţa educaţiei de mediu pe care o pot oferi elevilor în şcoli şi în cadrul activităţilor extraşcolare, echipa a introdus în prezentare definiţii şi clarificări cu privire la noţiunea de biodiversitate. S-a insistat pe faptul că diversitatea biologică reprezintă baza dezvoltării socio-economice, astfel încât cei prezenţi să conştientizeze consecințele majore pe care pierderea acesteia le poate avea asupra umanității şi să fie motivaţi să transmită mai departe aceste informaţii.
A fost precizat totodată interesul manifestat la nivel internaţional cu privire la conservarea biodiversității, pentru a fi evidenţiată amploarea acestor activităţi şi necesitatea corelării iniţiativelor locale cu cele regionale şi, în cazul acestui proiect, cu cele europene. În acest sens, a fost amintită reţeaua ecologică de arii naturale protejate Natura 2000, în care s-a menţionat că este inclusă şi aria naturală Lacul Negru. Astfel, profesorii au aflat informaţii despre rolul major al acestei reţele în procesul de protejare a biodiversităţii de pe continent şi au conştientizat importanţa asumării responsabilităţii de către comunitatea europeană în ceea ce priveşte conservarea speciilor sălbatice și a habitatelor naturale.

În cadrul discutării acestei teme, s-a insistat pe conştientizarea faptului că recunoaşterea unor arii naturale drept situri Natura 2000 reprezintă dovada că zonele respective au o valoare naturală deosebită, acest aspect necesitând o popularizare cât mai mare în rândul comunităţilor din apropiere tocmai pentru a spori şansele ca aceste zone să beneficieze de protecţie şi conservare adecvată. Profesorii au fost încurajaţi, în acest mod, să reţină necesitatea eforturilor comune pentru menţinerea resurselor naturale existente şi îmbunătăţirea stării de conservare a biodiversităţii în special. Aceştia au menţionat, de asemenea, că nu sunt foarte familiarizaţi cu acest tip de informaţii şi că este binevenită actualizarea cunoştinţelor, mai ales în contextul în care ei înşişi se află în vecinătatea unei astfel de arii naturale, în care sunt întreprinse activităţi de protejare a naturii.

Membrii echipei au precizat, în continuare, faptul că activitățile de educație, conștientizare și informare pe tema valorii şi conservării biodiversităţii reprezintă, de fapt, un obiectiv important pentru dezvoltarea durabilă. Astfel, a fost amintit rolul esenţial pe care şcoala îl are în pregătirea tinerilor pentru viaţă, atât din punct de vedere educaţional, cât şi civic. Aspectele pe care s-a pus un accent deosebit au fost legate, pe de o parte, de înţelegerea educaţiei ca element deosebit de important pentru conservarea biodiversității şi, pe de altă parte, de înţelegerea faptului că elevii sunt în general foarte receptivi la mesajele de conştientizare legate de mediu şi dispuşi să îşi modifice comportamentul în conformitate cu acestea.

În acest scop, profesorii au fost încurajaţi să ajute elevii să asimileze cunoştinţe despre biodiversitate (ce este şi cum funcționează aceasta, care sunt consecințele distrugerii sau degradării ei, modalităţi în care ei înşişi o pot proteja). A urmat prezentarea celor cinci obiective ale educației de mediu (conștientizarea, cunoașterea, atitudinea, deprinderile şi participarea), fiecare în parte fiind explicat sub forma unui câştig important de care elevii se vor bucura pe tot parcursul vieţii.

De asemenea, a fost descris scopul programului de educație din cadrul proiectului ce vizează protejarea ariei naturale Lacul Negru, fiind evidenţiată intenţia de a ajuta elevii să-și dezvolte gândirea critică şi să-şi construiască un sistem de valori, ce le va influența toate deciziile, inclusiv pe cele referitoare la problemele de mediu.

Spre finalul prezentării, a fost descrisă pe scurt aria naturală protejată Lacul Negru, vizată de proiect, prin intermediul fotografiilor şi al hărţilor fiind oferite profesorilor informaţii despre localizarea, suprafaţa şi caracteristicile sale naturale. De asemenea, a fost menţionat şi explicat obiectivul proiectului, iar echipa a realizat o prezentare sumară a speciilor protejate de animale din situl Lacul Negru. În această privinţă, s-a insistat pe necesitatea transmiterii informaţiilor şi către elevi, pentru conştientizarea acestora asupra importanţei biodiversităţii şi protejării ariei naturale situate în apropierea localităţii lor.

La prezentare au participat 10 cadre didactice, care la final au primit materialele suport pregătite, printre care o broşură (cu informaţii suplimentare despre proiect şi despre situl Lacul Negru) şi un manual de educație privind biodiversitatea și regulile de comportament în ariile protejate. Profesorii au apreciat utilitatea materialelor primite pentru o informare aprofundată şi au asigurat echipa de proiect că vor depune efortul necesar pentru ca elevii şcolii din localitatea Năruja să conştientizeze importanța sitului, să înţeleagă necesitatea conservării biodiversității din aria naturală Lacul Negru şi să își asume responsabilitatea protejării mediului natural în ansamblu.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro