Rolul educaţiei ecologice şi de protecţie a mediului înconjurător este de a modela viitorul cetăţean capabil de a-şi forma un punct de vedere obiectiv asupra realităţii înconjurătoare, de a-l provoca să participe, devenind astfel conştient de faptul că viaţa generaţiilor de mâine depinde într-o mare măsură de opţiunile sale.
Una dintre cele mai eficiente metode în acest sens, direct legată de înţelegerea importanței celor două arii protejate, este chiar vizitarea acestora de către elevi. Astfel, pe parcursul a 10 excursii tematice, aceştia vor putea înţelege mult mai uşor necesitatea conservării biodiversității, faptul că trebuie să își asume responsabilitatea protejării mediului natural, precum şi care sunt elementele caracteristice ale implicării factorului uman, învăţând să acționeze în așa fel încât impactul lor să fie cât mai redus, iar riscurile, pe cât posibil, evitate.