Excursie tematică loc. Vidra (23.09.2019)
23 feb. 2020

Această excursie tematică, realizată în cadrul proiectului care vizează situl de interes comunitar ROSCI0087 Lacul Negru, a avut ca scop creșterea nivelului de educație și conștientizare al elevilor din localitatea Vidra asupra importanței cunoașterii și adoptării unui comportament responsabil față de mediu, în general, și față de conservarea biodiversității, în special.

Spre bucuria copiilor, activităţile au avut loc într-un cadru natural, într-o poiană largă situată pe unul dintre dealurile de la marginea localităţii.

Această excursie pe teme ecologice a fost considerată o metodă de educaţie interactivă, experienţială şi complementară prezentărilor realizate anterior în şcoli, în cadrul cărora elevii au obţinut informaţii introductive legate de proiect şi de protejarea diversităţii biologice.

Activităţile au debutat tocmai prin recapitularea acestor informaţii, elevii fiind provocaţi să-şi amintească detalii despre caracteristicile şi valoarea naturală a sitului de importanţă comunitară Lacul Negru. Echipa de implementare a proiectului a utilizat ca material suport harta tematică realizată prin proiect pentru a vizualiza mai bine distribuţia aproximativă a speciilor de animale de interes comunitar existente în sit. Membrii echipei au precizat de asemenea importanţa proiectului pentru conservarea speciilor şi habitatelor din sit şi le-au explicat copiilor necesitatea desfăşurării de activităţi educative pe teme ecologice atât la clasă, cât şi în aer liber, pentru ca aceştia să conştientizeze importanţa participării lor la excursie şi responsabilitatea pe care o au de a transmite mai departe familiei şi prietenilor tot ceea ce au avut ocazia să înveţe.

Copiii s-au luat la întrecere pentru a răspunde la întrebările adresate de echipă, fiind corectaţi cu informaţiile potrivite în momentul în care făceau confuzii între speciile de animale (de exemplu între speciile protejate râs şi pisică sălbatică sau între tritonul cu creastă şi salamandră) sau îşi aminteau doar parţial informaţii despre ameninţările actuale cu care se confruntă natura (echipa dând exemple suplimentare, pe lângă cele oferite de elevi: braconaj, tăieri ilegale de pădure, aruncarea deşeurilor). Totodată, membrii echipei de proiect au subliniat și faptul că eliminând efectul negativ al activităților silvice necontrolate și neautorizate, altele decât cele care vizează conservarea structurii și compoziției ecosistemelor forestiere, aceste habitate vor menține echilibrul natural pentru speciile din interiorul sitului.

Organizarea unor jocuri educative pe tema protejării mediului înconjurător a fost partea cea mai interactivă şi atractivă pentru participanţi. Pe parcursul lor, au fost stimulate imaginaţia, fantezia, inventivitatea, creativitatea, ingeniozitatea şi dorinţa de cunoaştere a copiilor, cu scopul de a-i ajuta să adopte repede şi uşor o atitudine responsabilă faţă de natură şi să acţioneze conştient pentru protejarea ei.

Primul joc educativ desfăşurat în cadrul excursiei tematice a necesitat atenţie sporită şi concentrare din partea elevilor, aceştia fiind provocaţi să îşi întipărească bine în minte denumirea corectă a ariei naturale vizate de proiect. În timpul jocului, copiii au format un şir, numărând de la un capăt la celălalt sub forma „1, 2, 3, 4, 5, Lacul Negru, 7, 8, 9, 10, 11, Lacul Negru…” şi continuând numărătoarea până la prima greşeală a unui participant. Competiţia a devenit rapid foarte intensă, ori de câte ori greșeau, jocul era reluat, astfel încât au reușit performanța de a se concentra și a rămâne cât mai mult timp în concurs, aceştia având astfel ocazia să repete denumirea sitului de mai multe ori pentru a o reţine mai uşor.

Pentru următorul joc, echipa a propus copiilor să îşi dovedească inventivitatea şi să recompună pe sol forma unui copac, având ca resurse materiale doar elemente din natură şi având grijă să nu producă mediului nicio deteriorare. Cei 10 participanţi au adunat şi aranjat laolaltă fire de iarbă uscată, frunze, fructe sălbatice şi ramuri căzute, care au alcătuit la final forma dorită. Jocul i-a ajutat să înţeleagă faptul că natura poate rămâne o sursă inepuizabilă de resurse insistându-se pe importanţa stabilirii unor reguli și a unor activități specifice care să ajute natura şi în mod special biodiversitatea din situl Lacul Negru.

Concentrarea şi viteza de reacţie a elevilor au fost testate prin intermediul unui alt joc, ce a constat în aruncarea unei mingi de la unul la altul, în acelaşi timp cu pronunţarea prenumelui şi a două specii de animale sălbatice sau plante a căror denumire începe cu aceeaşi literă ca prenumele. Jocul a fost reluat de multe ori, datorită ambiţiei şi competitivităţii dintre participanţi, aceştia având unele dificultăţi în a găsi cu promptitudine denumiri potrivite de animale şi plante sau pronunţându-le incorect, ceea ce determina echipa să oprească jocul. Cu această ocazie, copiii şi-au testat cunoştinţele într-un mod interactiv şi şi-au îmbogăţit vocabularul cu noi denumiri de specii, înţelegând şi mai bine noţiunea de „biodiversitate”.

Pentru a le testa mai bine creativitatea, a fost propus și un alt joc la care, unul dintre elevi considerat cel mai artist, cu abilități de improvizație, a văzut doar el câteva imagini cu specii protejate din situl Lacul Negru, apoi a încercat să sugereze și să simuleze gesturi sau elemente ale speciilor respective, ceilalți colegi fiind nevoiți să ghicească despre ce specii este vorba, jocul generând un amuzament general.

Aceste jocuri educative realizate în timpul acestei excursii au vizat dezvoltarea spiritului de echipă, colaborarea în rezolvarea unor sarcini de lucru pe teme ecologice şi crearea abilităţii elevilor de a transmite mesaje succinte şi clare privind protecţia mediului, pentru conştientizarea cât mai multor membri ai comunităţii din care aceştia fac parte. Toate acestea au creat o atmosferă caldă, prietenoasă, distractivă, copiii s-au implicat cu plăcere la aceste activități recreative, dar cu scop didactic, au depus efort activ pentru a înțelege mai bine subiectele pe tema protejării mediului înconjurător.

La finalul activităților, cei 10 elevi participanți alături de profesorul însoțitor, au primit kit-ul de excursie, copiii fiind încurajaţi să consulte harta oricând doresc să recapituleze informaţiile legate de localizarea şi valoarea naturală a sitului şi să ofere şi altora (colegi, prieteni, frați, părinți) aceste detalii.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro